Sâmbătă, 26 Mai 2018, 01:26:17
Bine aţi venit Vizitator | RSS

Şcoala Gimnazială "ALEXANDRU VLAHUŢĂ"-Iaşi

Sondajul nostru
EVALUEAZA SITE-UL NOSTRU
Total răspunsuri: 170
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

SCURT ISTORIC

 

          Școala ”Alexandru Vlahuță” a fost întemeiată în septembrie 1978 în tânărul, la acea vreme, cartier Dacia, pe partea stângă a râului Bahlui. Se numea  Școala Generală nr. 3 și își deschidea porțile pentru 2126 de elevi.

         Primele cadre didactice au venit prin transfer sau prin numiri din rândul absolvenţilor din 1978 ai Universităţii "Al. I. Cuza” sau ai Liceului Pedagogic "Vasile Lupu" din Iaşi. Pe unele dintre ele, drumul vieții le-a purtat în anii ce-au urmat, spre alte instituții - școli, licee sau chiar instituții de învățământ superior. Pentru multe altele, Școala nr. 3 a rămas pista de lansare în profesia nobilă de dascăl, dragostea din tinerețe, pe care o slujesc cu devotament de aproape 35 de ani,  identificându-și  întreaga carieră cu parcursul acestei instituții.

           De la înființare, Școala Generală nr. 3 a fost martora unor minunate trăiri petrecute între zidurile ei.  Rezultatele obţinute au avut o evoluţie permanentă în rândul corpului didactic şi al elevilor, instituția câștigându-și un real prestigiu în comunitate, rezultat al  priceperii și dăruirii cu care au fost educate şi formate aici numeroase generaţii de elevi.

            În tumultul vremurilor ce au urmat revoluției, anul 1991 a adus schimbarea numelui școlii în  Școala ”Alexandru Vlahuță”. Patronul spiritual a fost un mare patriot, ce credea cu tărie că: ”Intr-o țara așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!?” Având conștiința personalității lui Vlahuță, școala a încercat permanent să-și transforme numărul în nume, să poarte cu mândrie numele marelui patriot și scriitor român.

 În anul 2009 la parterul şcolii a luat fiinţă Grădiniţa cu Program Prelungit, care are 4 săli de grupă și o sală de mese amenajate corespunzător vârstei copiilor și cerinţelor în vigoare, cu personal calificat şi foarte bine pregătit. Tot în această perioadă, școala a preluat ca structură subordonată Grădinița cu Program Normal nr. 20, având două grupe de preșcolari.

              În prezent, Școala Gimnazială ”Al. Vlahuță” are o ofertă educațională diversificată care  asigură atingerea standardelor de învățare și promovare a valorilor europene într-un climat de siguranță fizică și  psihică. Școala  dispune  de  toate condițiile  pentru  ca elevii să  poată  învăța,

să-și dezvolte competențe specifice secolului XXI - comunicarea în limbi străine sau utilizarea tehnologiilor în societatea înformațională, identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor, competențe ce le vor permite să-și asigure  dezvoltarea personală ca adult, într-o societate democratică aflată în continuă schimbare. În anul școlar 2011-2012 școala noastră a obținut titlul de Şcoală MaST și locul al III-lea pe judeţ  în competiția POSDRU  „MaST. Calitate în dezvoltarea competenţelor cheie în matematică, ştiinţe şi tehnologii” cu proiectul „Albina, miracol al lumii vii|”, titlu care reprezintă o recunoaștere a activității profesorilor de matematică, fizică, biologie, chimie și tehnologii atât în orele de curs, cât și în proiecte extracurriculare, interdisciplinare.

            În viziunea școlii toţi elevii sunt unici şi au nevoi şi stiluri de învăţare proprii, au dreptul la un mediu de învăţare sigur şi adecvat, dar în același timp trebuie să aibă propria responsabilitate în procesul de învăţare. Responsabilitatea noastră ca educatori este să-l ajutăm pe fiecare elev să dea măsura potenţialului său maxim.

           Valorizarea aptitudinilor, disponibilităților şi intereselor tuturor elevilor prin derularea unor activităţi extracurriculare diverse - concursuri, spectacole, proiecte culturale, sportive, expoziţii, excursii, vizite la muzee, activităţi de ecologizare, voluntariat, acţiuni caritabile, activităţi de informare şi educare în ceea ce priveşte consumul de etnobotanice, alcool, tutun, trafic de fiinţe umane, violenţă, activităţi de formare a unui stil de viaţă sănătos, siguranță pe internet, activităţi de educaţie rutieră – este o preocupare constantă a tuturor cadrelor didactice. Sunt câteva activităţi care au tradiţie în cadrul şcolii noastre: Simpozionul Naţional Kreatikon ”Creativitate-Formare-Performanţă”, aflat la a X-a ediţie în anul școlar 2012-2013; Concursul Kreatikon Junior,  Spectacolul ”Poveste de iarnă” organizat  cu prilejul Crăciunului, concertele de colinde ale corurilor Ecou și Glifurici, dirijate de domnul profesor Ilie Hrubaru.

              Cadre didactice și elevi deopotrivă nutrim convingerea că în spațiul școlii se definește personalitatea copilului și adolescentului, se creează reperele fundamentale în formarea și devenirea unui om. Aici se formează atitudinea în fața unor situații de viață, credința într-o idee, mirarea în fața unui lucru nou, proiecția unui vis și împlinirea lui.  Aici, sub ploaia de întrebări a fiecărei vieți de elev, se creionează chipul dascălului său, model și modelator de suflete, omul entuziast și generos ce dăruiește  cunoaștere, educație, dar mai ales dragoste.

Autentificare
Căutare
Calendar
«  Mai 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
Arhiva materialelor
Realizat prof. LAURENȚIU BURLACU © 2018
Administrator IRINA ILIESCU
Creatorul de site-uriuCoz